Din istoria localităţii Apahida
Satul Apahida face parte din comuna cu acelaşi nume. Este aşezat în nord-vestul Câmpiei Transilvaniei, pe Valea Someşului Mic, în judeţul Cluj, la o distanţă de 13 km pe şoseaua naţională de municipiul Cluj-Napoca. Satele componente ale comunei sunt: Apahida, Sânnicoară, Dezmir, Câmpeneşti, Corpadea, Pata, Bodrog şi Sub Coastă. Vecinii comunei Apahida sunt: municipiul Cluj-Napoca, Jucu, Căianu, Cojocna, Aiton, Borşa.
Relieful localităţii este deluros, specific nord-vestului Câmpiei Transilvaniei. Altitudinea maximă nu depăşeşte 550 m, iar cele mai importante dealuri ale Apahidei sunt: Dealul Zapodie, Dealul Dărăuaş, Dealul Tarcea Mică, Dealul Contenitu. Valea Someşului Mic a creat un culoar depresionar larg de câţiva kilometri care a creat trepte de terasă puţin evidenţiate.
Climatul Apahidei este identic cu cel al întregului judeţ Cluj, respectiv, temperat continental moderat. Temperatura medie anuală este de 8,2 0C,[1] iar cantitatea medie anuală a precipitaţiilor este de 613,0 l/m2. [2]
Someşul Mic traversează localitatea Apahida şi are, pe teritoriul ei, un singur afluent de importanţă mică. Pe Dealul Zapodie, în trecut exista un lac natural numit Lacul Cocor în jurul căruia s-au făcut descoperiri arheologice. În prezent lacul a secat.
Vegetaţia este reprezentată de silvostepă care este specifică versanţilor mai umbriţi din Câmpia Transilvaniei. Alternează areale restrânse de pădure cu pajişti secundare valorificate ca fâneţe şi păşuni. Pe versanţii însoriţi este specifică stepa antropogenă. În unele zone se întâlneşte vegetaţia de luncă. Remarcăm faptul că întâlnim laleaua pestriţă care este un monument al naturii.
Fauna este cea corespunzătoare vegetaţiei: lupi, iepuri de câmp, vulpea roşie, mistreţi, raţe şi gâşte sălbatice, fazani, ciocănitoarea, etc.
Prezenţa omului pe teritoriul localităţii Apahida este presupusă încă din paleolitic, când este atestată prezenţa vânătorilor în valea Someşului Mic de către descoperirile de la Tăietura Turcului-Cluj[3]. Cele mai vechi descoperiri din Apahida datează din epoca neolitică: mici fragmente ceramice, unelte de piatră, etc. în diferite zone: pe strada principală, în grădina „la Gârlă”, la kilometrul 13 între calea ferată şi şosea, pe „promoutoriul de la Stăvilar”[4], la kilometrul 17,2 pe drumul Câmpiei la stânga, pe dealurile din jurul locului numit „Cocor”[5]. În zona Faţa Mezezii (SE, lângă cimitir),[6] pe platoul „Chihaia”,[7] în faţa fostei moşii Flegnăr[8] au fost identificate aşezări neolitice mai mari. Bucăţi din aceste piese se găsesc astăzi în Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca şi în colecţia arheologică a şcolii din localitate.
Urme ale epocii bronzului au fost descoperite pe teritoriul localităţii Apahida la „malul Gârlei”, în grădina şcolii.[9] În 1988, cercetările arheologice făcute la nord d postul de control rutier au adus la lumină piese de ceramică din epoca bronzului. Alte aşezări din epoca bronzului au fost atestate la NE de gară – o aşezare de tip „Coţofeni” (aproximativ 1900-1700 î.Hr.),[10] în NE, pe coama dealului „Râtul satului” unde şoseaua se întretaie cu calea ferată (aşezare Witenberg), mijlocul mileniului II î.Hr.[11] Spre deosebire de neolitic, aşezările din epoca bronzului erau construite în zone mai înalte, asemeni celor construite pe tot teritoriul ţării noastre.
Din perioada primei vârste a fierului, Hallstatt (800-300 î.Hr.), sunt atestate urme mai puţine în Apahida: pe „Râtul satului” s-a descoperit un cimitir de incineraţie, iar în NE satului, între bornele kilometrice ale căi ferate 3 şi 3,1 s-au găsit fragmente ceramice.[12] Este sigură locuirea dacică a zonei încă din secolul VIII î.Hr.: cioburile de ceramică găsite pe „Râtul satului” sunt singurele urme din această perioadă. Se ştie însă, că în toată zona Clujului există puţine vestigii dacice descoperite, fapt care dovedeşte există o lagună în cercetare şi nu lipsa locuirii zonei de către daci.
Perioada romană însă, a lăsat urme mult mai bogate. În vestul satului s-au descoperit două villae rustica romane la „Fillereş”[13] şi la Tarcea Mică unde au fost găsite: obiecte de sticlă, metal, ceramică, monede, construcţii, materiale de construcţii, etc. Probabil ele aparţineau unor romani bogaţi care locuiau în Napoca. Pe partea stângă a Someşului s-au descoperit porţiuni de drum roman pavat care făcea legătura între Napoca, Gherla şi Dej.[14] Urme ceramice s-au descoperit pe dealul „Dărăuaş”, în jurul lacului „Cocor”[15] şi pe dealul „Pădurice”.[16] Tot aici, pe dealul „Pădurice”, s-au descoperit piese de bronz, ruine din piatră care pot dovedi existenţa aici, a unui post roman de pază datorită poziţiei strategice a dealului, care controlează valea Someşului Mic între Apahida şi Jucu. S-ar putea ca în această zonă să fi existat o mare aşezare rurală, poate un vicus, în secolele II-III după î.Hr., dependentă de Napoca. Locuri asemănătoare au fost atestate şi la Sânnicoră, Dezmir şi Jucu.
Pe ,,Valea Mărăloiu,, a fost descoperită sporadic ceramică, fapt care demonstrează existenţa unor aşezări sezoniere dispersate. Tot aici, în vara anului 1987, pe păşunea din zonă a fost găsit un tezaur de monede romane compus din 1068 piese. Două dintre ele erau din bronz, iar restul erau dinari romani de argint. Cele mai vechi piese ale tezaurului datează din vremea împăratului roman Nero (54-68 d. Hr.), iar cea mai recentă monedă e din vremea lui Balbius (238 d. Hr.). Concluzia firească este că tezaurul a fost îngropat în jurul anului 240 d. Hr. Se presupune că tezaurul ar fi aparţinut unui administrator de moşie (vilicus) care ar fi acumulat treptat monedele, de-a lungul mai multor generaţii. Tezaurul de la Apahida este apreciat a fi cel mai important tezaur antic din zona Clujului, un fapt deosebit fiind acela că a fost recuperat integral. Cercetările arheologice din zona în care a fost descoperit tezaurul dovedeşte existenţa unei locuiri dispersate în epoca romană. Studierea lui ar putea permite cunoaşterea economiei monetare din această parte a Daciei pentru o perioadă de aproximativ 130 de ani. El dovedeşte faptul că, în zonă, locuiau unii bogătaşi locali, posibil arendaşi sau administratori. Îngroparea tezaurui departe de aşezare poate fi pusă în legătură cu începutul crizei majore de la începutul secolului III d. Hr.
Nici perioada migraţiilor nu a rămas fără urme pe teritoriul Apahidei. Astfel, au fost descoperite trei morminte princiare care datează din acea vreme.
În anul 1889, întâmplător, s-a descoperit pe o stradă laterală, în apropiere de cimitir abandonat, în prezent parc, un mormânt de înhumaţie. Defunctul era într-un sicriu de lemn ale cărui scânduri erau prinse cu obiecte din fier. Inventarul a arătat că era foarte bogat în podoabe şi obiecte: trei catarame din aur ornamentate policrom, două căni de argint, un pahar de sticlă împodobit cu o cunună din benzi şi plăcuţe din aur, mai multe piese din aur, o fibulă de tipul ,, cu capete de ceapă,, cu o cruce latină pe ea, o diademă fragmentată, cinci pandantive cu clopoţei, trei inele, etc, că era creştin şi purta numele Omharus – o căpetenie germanică, conform inelului cu cruce pe care îl avea şi că tezaurul data din secolul V î. Hr.[17]
În anul 1968, pe locul unde se afla postul de control rutier, s-a făcut o nouă descoperire: un mormânt asemănător cu cel al lui Omharus, al unui principe anonim şi cu altfel de podoabe., din prima jumătate a secolului V d. Hr. A fost datat mai timpuriu, înainte de anul 453 d.Hr. De la brâu în sus scheletul era distrus. S-a constatat că avea aproximativ 1,90 m. Era într-un sicriu de lemn orientat spre vest. Nu existau simboluri creştin doar resturi de ornamente din aur de la două „poşete” din piele, trei mărgele rotunde din aur, dar goale în interior, mânerul învelit în foiţă de aur a unui cuţitaş, aplici, o cataramă mare de centură din aur, etc.[18]
Bogăţia din interiorul acestor morminte dovedeşte că este vorba despre căpetenii. Crucile şi orientarea trupului arată că gepizii erau creştinaţi.
În anul 1980, pe locul unde se află astăzi oficiul PTTR, s-a descoperit o cataramă germanică de aur. Avea greutatea de 215 grame, iar în anul 2002 a fost preluată de BNR şi apoi transferată Muzeului de Istorie a României. Este singura piesă salvată dintr-un al treilea mormânt princiar. Bogăţia mormintelor dovedeşte că la Apahida a existat un centru de putere a unor migratori germani pe toată durata secolului V d.Hr. Marea fibulă de aur cu cruce din mormântul lui Omharus este mai mult decât o podoabă. Este un însemn de rang acordat de împăraţii de la Constantinopol şefilor barbari aliaţi. Nu este încă clar dacă este vorba despre gepizi sau despre ostrogoţi. Toate dovezile ne indică faptul că aceşti şefi germanici puternici ar fi avut o atitudine binevoitoare faţă de autohtonii creştini latinofoni, protejaţi de statul roman.[19]
Descoperirile din primul mormânt sunt la Muzeul maghiar din Budapesta, cele din al doilea mormânt sunt la Muzeul Naţional din Bucureşti. Câteva replici pot fi admirate la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Şcoala noastră a afişat câteva fotografii publicate ale descoperirilor din cele două morminte.
Pentru perioada următoare, istoria Apahidei este mult mai greu de urmărit. Putem deduce doar unele linii generale ale istoriei satului. Nu se ştie exact când a reapărut satul în istorie după marile migraţii ale populaţiilor. Este posibil să fi apărut doar în zorii evului mediu.
Prima atestare istorică scrisă care pomeneşte localitatea Apahida datează din anul 1263.[20] Denumirea satului vine din limba maghiară şi înseamnă „podul călugărilor” sau „podul abatelui”. Localitatea aparţinea unei abaţii, unei mănăstiri benedictine împreună cu alte 40 de sate din Cluj, Mănăştur[21]. Peste Someş exista un pod pentru trecerea căruia călătorii trebuiau să achite o taxă în folosul mănăstiri. Semnificaţia cuvântului Apahida vine de la cuvintele din limba maghiară: hid = pod, apata = călugăr, apai = taţi. O altă posibilă variantă a semnificaţiei denumirii Apahidei vine de la apa + hâdă şi s-ar referi la apa murdară a Someşului datorată ploilor abundente de primăvară şi toamnă. În anul 1290, Apahida apare în documente sub denumirea poss. Apathyda, în 1396, Apathhyda, în 1332 Appathchyda, Apathyda şi Appathda, în secolul XV: poss. Apadhyda în 1410, Apathhida în 1423 şi Apahyda în anul 1469. Din 1733 apare într-un document numele Apahida care a rămas în formă definitivă, neschimbat până azi.[22]
În anul 1326, un alt document al contelui din Alba-Iulia prin care se delimitează posesiunile nobililor din Juc menţionează Apahida: „apoi hotarul înaintează de-a dreptul spre apus la o apă Hatyaş patha şi aici se află trei semne vechi care fac hotarul între pământul Zsuk (Jucu), pământul Kurpad (Corpadea) şi pământul Apathyda (Apahida)”.[23]
Asemeni celorlalte sate de pe vale Someşului Mic şi din Apahida au participat ţărani la răscoala de la Bobâlna din 1437.[24] Din 1381 până în 1497 Apahida a fost reşedinţa şi scaunul de judecată a comitatului Cluj. De asemenea, din anul 1294 localitatea aparţinea oraşului Cluj ca posesiune rurală. Moşia Tarcea aparţinea şi ea Clujului, fiind dobândită prin cumpărare. Aşadar, tot teritoriul actual al Apahidei aparţinea oraşului Cluj care deţinea pe Someş, în această zonă, dealuri cu vii, eleştee cu peşti, o moară, etc. În locul unde a fost intreprinderea ,,Avicola,, exista o curte unde trăia personalul necesar administrării.[25]
Informaţii pentru secolul al XVI-lea nu prea avem, în special după introducerea Reformei şi închiderea mănăstirii de la Cluj-Mănăştur.[26] Se ştie însă, că spre sfârşitul secolului al XVI-lea, din 31 ianuarie1597, o parte din Apahida era în stăpânirea oraşului Cluj: pământ arabil care a fost semănat în anul 1599 cu 18 găleţi de grâu, casa şi curtea nobiliară, o jumătate de moară pe Someş.[27] În anul 1600, această parte a Apahidei a fost cedată nobilului Ştefan Csaky.[28]
În secolele XVIII-XIX, s-au ridicat probabil aici, unii proprietari mai înstăriţi. Printre ei, boierul Banffi, care a stăpânit o parte din teritoriile localităţii. Un eveniment deosebit pentru comunitate s-a înregistrat la începuturile secolului XVIII. Pentru anul 1713 este consemnată existenţa unei parohii în care slujeau doi preoţi. Nu este precizat numele preoţilor. Fiecare avea o casă parohială. În sat erau 164 de familii.
Recensământul din anul 1785 consemnează o populaţie de 825 de suflete, 8 nobili, 64 de familii de iobagi şi 111 familii de jeleri.
Construirea Bisericii de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în anul 1806 marchează un moment marcant în istoria comunităţii apahidene. În anul 1924 a fost declarată monument istoric, iar între anii 1974-1975 a fost renovată. Din 1978 slujbele au început să se facă în biserica nouă.[29]
Anul revoluţionar 1848 a avut însemnătatea sa în istoria Apahidei. În registrul morţilor, la pagina 45, au fost consemnate numele celor zece apahideni executaţi prin împuşcare în 18 ianuarie 1849 pentru că au afirmat drepturile românilor:
Presupunem că cei zece au fost duşi pe dealul Continit şi împuşcaţi pe creasta dintre vârful Tiglă şi Pădurice. Acolo s-au găsit mai târziu pietre late puse pe groapă.[30]
Reforma agrară din 1921 a avut o mare însemnătate pentru familiile din Apahida. Majoritatea deţineau suprafeţe mici de teren, de 1-2 hectare. Ele au fost obţinute prin moştenire sau cumpărare. În jur de 15-16 familii deţineau suprafeţe agricole mai întinse, de aproximativ 7-8 hectare. Printre aceştia era şi baronul Daniel Banffi. În Apahida avea câteva iugăre de teren în: ,,Râtul Jucului”, ,,Podaş”, „Hatiş”. Preotul Moga Titu deţinea cam 60-70 de iugăre, Bogdan ffy Kattalina aproximativ 150 de iugăre în zona ,,După deal” Maieru şi Bumoaia în zona gării şi Buduştău, iar Mallmenştay Samoilă în zona ,,Someşului”. În urma reformei agrare din 1921 o parte din aceste moşii au fost date în proprietate unor familii care nu aveau pământ deloc sau foarte puţin. Unele suprafeţe au trecut în proprietatea administraţiilor primăriilor, fiind suprafeţe de păşune.
[1] Aurel Negucioiu, Pompiliu Teodor, Nicolae Edroiu, - Cluj, Monografie, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1980, p. 21.
[2] Ibidem
[3] Ştefan Pascu, - Istoria Clujului, I.P. Cluj 485/1974, p. 7.
[4] E. Orosz, - Archaeologiai Ertesito, 22, 1902, p. 402, 403, 405.
[5] M. Roska, - Erdely regeszeti repertoriuma, I, Oskor (Thesaurus antiquitatum Transsilvanicarum, tomus I, Trachistorica), Kolozsvar, 1942, p. 24, nr. 92.
[6] M. Roska, - Erdely regeszeti repertoriuma.
[7] Ibidem
[8] Ibidem
[9] E. Orosz, op.cit, p. 405.
[10] St. Ferenczi, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Cluj, 1962, nr. 2, p. 48, 54.
[11] E. Orosz, Archaeologiai Ertesito, 28, 1908, p. 179.
[12] St. Kovacs, Dolgozatok, vol. 2, 1911. P. 163
[13] M. Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969, p. 294.
[14] Ibidem
[15] G. Finaly, Archeologiai Ertesito, vol. 18,1898, p. 429-430.
[16] Ibidem
[17] Ştefan Pascu, - Istoria Clujului, I.P. Cluj, 1974, p. 50-53.
[18] D. Protase, - ActaMusei Napocensiu, 19, 1982.
[19] Ştefan Pascu, - Istoria Clujului, I.P. Cluj, 1974, p. 51.
[20] Coriolan Suciu, - Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I, Bucureşti, 1966, s. Apahida.
[21] Az.Osztrak, - Magyar Moanarchia iraban en Kepben (Magyarorszag, VII Kotet) Natadik fuzet, Budapest, 1901, p. 184.
[22]Coriolan Suciu, - op.cit., vol. I, Bucureşti, 1966, s. Apahida.
[23] Ştefan Pascu, - IstoriaClujului, I.P. Cluj, 1974, p. 93, 173-184.
[24] Istoria României II, Bucureşti, 1962.
[25] Ibidem
[26] Ibidem
[27] Ştefan Pascu, - Istoria Clujului, p. 173-184.
[28] Idem
[29] Documentar din Arhiva Bisericii Ortodoxe Apahida înregistrat sub nr. 16/28 februarie 1978.
[30] Filiala din Cluj a Arhivelor Statului, Parohia Apahida, cod 8/5 pe anii 1813-1850 fila 45/46.