Istoria orală a Şcolii Apahida

            Ştefan Pascu spunea: „cu duioşie îmi aduc aminte şi azi, după atâţia ani, de vrednicul meu învăţător Nicolae Cumpătă”. Printre dascălii de la Școala Gimnazială „Ştefan Pascu” din Apahida se numără mai mulţi foşti elevi: doamnele educatoare: Pojar-Pascu Bogdana-Elvira, Osvath Cristina, Șoptirean Sorina, doamna învăţătoare Diana Panțel, domnii profesori Sorin Trîncă (preot şi profesor de religie) şi Florin-Dan Pojar-Pascu (profesor de educaţie fizică), doamna profesoară de matematică, Aurora Florian. Secretarul-şef al şcolii, doamna Liliana Rad, este fostă absolventă a şcolii din Apahida. Majoritatea dintre ei au avut amabilitatea de a ne răspunde întrebărilor adresate. Emoţiile ne-au stăpânit deopotrivă: intervievatori şi intervievaţi.

            Sentimentele care i-au încercat în momentul în care au revenit în şcoala din Apahida în calitate de dascăl sunt emoţionante: „eram mândră că am terminat clasele 1-8 aici, la şcoală, şi am revenit ca şi cadru didactic. Şi ... nu numai eu, ci şi doamna învăţătoare Oros, cu care am fost colegă de clasă. Şi doamna asistentă Pop de la grădiniţă. Pop, ăăă, Bucur o cheama acuma. [râde]. Şi cu ea am fost colegă de clasă. Deci, iacătă că suntem un grup de ... foşti absolvenţi de şcoală generală care am revenit.”[1] ,  ”am avut emoţii foarte mari... şi... toată vara m-am gândit cum îmi voi face eu intrarea în această şcoală, pentru că dintre profesorii şi colegii mei, consătenii mei, nu aveam să întâlnesc decât 2-3, restu`… lume străină, ş-atunci au fost nişte frământări interioare, care au culminat în prima zi de şcoală, cred că m-am simţit, aşa, ca un elev care păşeşte pentru prima dată  într-o şcoală nouă...”[2], „... emoţiile, forte [foarte] mari la început, în primele zile, deoarece foştii mei profesori acuma erau colegi cu mine... [bate cineva la uşă] o fost, a fost greu la început”[3], „sigur, acum aproximativ 20 de ani când am pãşit  în Şcoala Apahida, într-o altã posturã, în aceea de dascãl, m-au stãpânit profundele emoţii, nostalgicele emoţii legate de anii copilãriei, cei mai frumoşi ani ai omului şi… o deosebitã plãcere.”[4], „Când îmi amintesc de anii petrecuţi ca elevă  în Şcoala Apahida mă încearcă un sentiment de bucurie și mulţumire că numele meu este scris în documentele școlare ale acestei școli.”[5].

            Fiecare, dintre foştii elevi ai şcolii din Apahida, actuale cadre didactice, îşi amintesc cu nostalgie de activităţile extraşcolare care se desfăşurau în momentul în care erau elevi. Doamna director, Aurora Florian îşi aminteşte: „Pe vremea când eram elevă ... era regimul comunist, atunci eram pionieri, eram ... încadraţi, ca să zic aşa, într-un detaşament de pionieri care se numea detaşamentul clasei şi care la rândul lui, făcea parte dintr-o unitate de pionieri la nivelul şcolii. Toate detaşamentele formau o unitate. Ăăă ... şi ... făceam activităţi educative ... relative la vârsta noastră. Adică concursuri şcolare pe diferite teme: literatură, matematică, făceam şi dans. Se numeau întâlniri tovărăşeşti, dar era muzică şi dans. Şi aduceam senvişuri de acasă ... ăăă făceam şi activităţi de antreprenoriat, în sensul că [râde] aveam pe doamna dirigintă, Cereghi care ... ne ăăă ... cumpăra pâine, unt şi salam, le aducea la şcoală, noi făceam senvişuri şi le vindeam şi ne-am făcut bani de excursie. Nu toată excursia, dar o parte din excursie a fost plătită din acei bani. Iar la întruniri tovărăşeşti puneam taxă ... şi făceam tombole, şi făceam bani, deci toate ... toate lucrurile astea erau pentru excursii. Aaa, erau aaa expediţii, expediţii pionereşti pe vremea aceea. Expediţia pionerească era foarte interesantă ... ăăă era o excursie cu trenul, dar era o excursie de cercetare şi de mers pe jos şi cu trenul şi cu autobuzul. Deci, nu era un traseu fixat, da` ne urcam în autocar şi ajungeam acolo, autocarul era la dispoziţia noastră. Nu, cu rucsacul în spate, cu corturi, ne-am dus în Maramureş să cercetăm zona,  din punct de vedere folcloric, din punct de vedere turistic ... şi ăăă, am fost, ne-am dus cu trenul din Apahida până-n Vişeu, în Vişeu am coborât, am dormit la un internat, din Vişeu am mers cu autobuzul până la Borşa Maramureş ...Aşa, acolo iar am dormit în corturi, am stat ăăă ... acolo în zona aceea, am stat mult în corturi. Ăăă ... din Bor, din Borşa am mers la, pe Valea Izei ... la ăăă ... într-un, într-un alt sat unde la fel am stat în corturi. Am fost împreună cu ... aaa doamna profesoară Babota, cu şi doamna profesoară de istorie Vasiliev. Nu le ştiţi, părinţii voştri dacă au terminat în Apahida le cunosc. Şi a fost foarte frumos, să dormi în cort, am urcat pe Vârful Pietrosu din Munţii Rodnei.

Noi ne făceam de mâncare, noi ne făceam de mâncare, aveam ceaun. Bine, mai mâncam şiii ... aşa, la cantine, dar în majoritatea timpului noi ne făceam de mâncare, micul dejun, ăăă ... prânzul chiar, v-am spus, la ceaun ne făceam tocăniţă ... Aveam şi bani şi din bani ne cumpăram pâine şi mâncare, de acolo, ne cumpăram conserve  ... da, a fost foarte frumos în expediţia pionerească.”

            Fosta doamnă profesoară de chimie, nepoată a celui căruia şcoala îi poartă numele, Eugenia Moldovan îşi aminteşte de concursurile „Cine ştie câştigă!” care se organizau împreună cu alte şcoli din zonă, spre exemplu, şcoala din Jucu, iar domnul profesor de religie, Sorin Trîncă îşi aminteşte de excursiile la: Tarniţa, Mărişel, de muncile agricole care durau o lună: la cules de porumb, sfeclă d zahăr, dediţei.

Doamna profesoară, Moldovan Ileana, îşi aminteşte cu drag de festivităţile de sfârşit de an şcolar, excursii, activităţile culturale „constau în vizionare de spectacole, de teatru, de operă, de operetă la Cluj... copiii erau duşi încă de la grădiniţă la astfel de spectacole, la Teatrul Naţional din Cluj cu camionul CAP-ului. În camion erau puse băncuţe, nişte...deci, nişte bănci... nu bănci de şcoală aşa, ca să poată să ocupe loc, în cabină stătea şoferul şi unu-doi însoţitori, cadre didactice. Spectacolele erau duminică dimineaţa, deci, la matineu mergeam, durau câteva ore... aşa, că ne întorceam duminică, în jurul orei două-trei acasă. Şi asta era aproape în fiecare săptămână.”. 

Domnul profesor de educaţie fizică, Florin-Dan Pojar-Pascu, îşi aminteşte „în primul rând activităţile sportive, care ... la care eram şi eu participant ... [oftează] ... excursiile ... care erau organizate de profesorul Felecan, profesorul de sport, ... un om care era tot timpu' pă [pe] drumuri cu copii, excursii, concursuri, tot timpu' le organiza ...Concursurile sportive, ca de obicei, erau numarul 1 în şcoală, concursurile la care participau elevii mai multor şcoli, concurs de pompieri ... care acuma nu mai sunt ... rezultatele erau bune... La învăţătură, nu pre' [prea] ştiu că nu eram printre primii la învăţat ... în schimb la sport erau bune că eram şi io [eu] printre ei...”

                Doamna învăţătoare, Ana Truţă rememorează unele activități pionierești: „ceremonialul primirii elevilor în organizația de pionieri. În 1988 am participat la Festivitățile de împlinire a 70 de ani de la Marea Unire. Cu această ocazie au desfașurat în Sala Unirii din Alba-Iulia ceremanialul de primire a elevilor din clasa a II-a, conduşi de mine şi alte colege, în organizația de pionieri. Elevii au fost primiţi în organizaţia de pionieri în cinstea acestui eveniment.”       

                „Trei evenimente importante din istoria şcolii. [...] Deci, ăăă ... ce, de ce sunt eu mândră este că în perioada în care eu su-am fost director şi încă sunt director la această şcoală, şcoală s-a transformat din şcoală gimnazială în liceu. Acesta este un eveniment important, asta înseamnă că şcoala noastră s-a dezvoltat şi că pe lângă faptul că formăm copii până în clasa a opta, formăm şi mai departe în specializarea economic-comerţ, care este de actualitate şi mai ales pentru domnişoara e foarte bună [râde].  Şi contează foarte mult. Aşa, alt eveniment important este ... ăăă primul examen de evaluare naţională care a avut loc în 1999, atuncea la şcoală la noi au venit copii din toate satele din jurul Apahizii şi aici s-a susţinut aaa acuma se susţine în şcoală evaluarea naţională, dar prima evaluare naţională din '99 s-a desfăşurat la noi la şcoală şi pe urmă şi următoarele, dar pe un nivel mai mic, dar prima şi a fost ăăă, a fost o nebunie, atâţia copii, toată şcoala a fost plină, profesori, evaluatori, a fost greu, dar a fost bine, ca de obicei ne-am descurcat.”[6]

            Doamna Truţă consideră că „un eveniment important din istoria şcolii a fost după revoluție, când școala a luat numele de „Ștefan Pascu”, iar domnul Trîncă marchează ca eveniment deosebit în istoria şcolii: „ziua în care am pãşit întâia datã pe bãncile şcolii, în acel an, în 1974 .Un altul, probabil, atunci când am terminat clasa a VIII-a. Şi dacã ar fi sã o iau tot în ponderea învãţãmântului, anu` în care am intrat eu în clasa a IX-a, la Liceul Teologic din Cluj.”

            Cadrele didactice din Apahida îşi amintesc de foştii lor elevi care au reuşit să-şi realizeze cariere deosebite: „acuma eu pot să vă spun din promoţia mea, promoţia mea din '76 când am terminat eu şcoala generală. Ăăă avem, am colegi, care sunt, coleg, colega, Puşa, care este medic, altă colegă care este inginer electronist şi ... de calculatoare, automatică şi acuma este în America, aaa [...] un alt coleg care este electronist şi este plecat în Franţa şi are firma lui în Franţa ... sunt mulţi, sunt foarte mulţi, în fiecare generaţie sunt, ăăă elevi, nu neaparat care au o carieră, bine este domnul Păcurar care e şeful poliţiei. [râde], Sigur, este domnul Ştefan Pascu care este academician, dar nu a ajuns nimeni aşa de sus, mai este domnul Diudea care este profesor universitar, Diudea Mircea, el este fiul învăţătorului meu, domnul Diudea Vasile, aaa el este profesor universitar, sigur, în fiecare promoţie, în fiecare generaţie sunt copii care se realizează că şi tineri, ca şi ... carieră, nu neapărat de prestigiu, ci o carieră care are o anumită demnitate.”[7]

            Doamna profesoară de educaţie plastică, Livia Felecan, în prezent, pensionară îşi aminteşte: „am avut copii care au terminat Licelul de Arte Plastice… şi pe urmă Facultatea de Arte Plastice. Unii dintre ei, Botocan Silviu, parcă aşe [aşa] îl cheama, a terminat în cadrul Institutului de Arte Plastice şi acum este la New York… lucrează ca dizainăr [designer]. Tot la Arte Plastice… Păcurar… surorile Păcurar… care au terminat tot Institutul de Arte Plastice: una grafică şi cealaltă dizain [design].”

            „Foşti colegi de gimnaziu - Chendrean Claudiu, acuma este medic, ... medic la Institutul Inimii ... [ăăă] Doja Radu ... este inginer [ăăă] ... Bodocan Ovidiu, director în Asticom, Covaci Alin, asistent medical la „Clujana” şi ... să spunem şi o fostă colegă, Ranga Anca, inginer.”, povesteşte domnul profesor Pojar-Pascu despre colegii care au reuşit să-şi realizeze o carieră.

            Domnul profesor, Sorin Trîncă apreciază cariera „doamnei directoare Florian, care în primul rând, este directoare de atâta vreme la noi, dacã ar fi sã iau şi ceilalţi dascãli. […]  Trebuia sã încep cu domnul Ştefan Pascu, academicianul nostru, a cãrui nume îl poartã şi şcoala noastrã cu mândrie, şi cred cã în minte îmi vin doar cei doi, dar sunt şi alţii…”.

            Fiecare cadru didactic retrăieşte cu nostalgie cea mai frumoasă amintire din viaţa de elev al şcolii din Apahida: „din anii de şcoală nu am evenimente deosebite, pentru că eram prea cuminte ca să ies în evidenţă cu ceva... şi ca profesoară, sunt nouă în şcoală aşa că m-am străduit să ...dau din sufletul meu copiilor”[8]; „ca elev, îmi amintesc cu plăcere de excursia la care am participat. Eram în clasa a III-a şi excursia a fost organizată la Cheile Turzii. De ce îmi amintesc cu plăcere? Acolo s-a întâmplat ceva: domnu` Morar şi cu fratele său erau mai mari cu doi ani... şi-au pierdut hainele şi a trebuit să aşteptăm să îşi caute hainele... şi a venit ploaia... şi nu mai ştiam unde să mergem, nu mai găseam drumul... ne-am rătăcit întreg grupul...”[9]; „amintiri ... [...] ... O amintire plăcută ... adică ... şi plăcută şi neplăcută ... Doamna dirigintă de matematică, Jucan Irina ...am avut educaţie fizică înainte de matematică şi am plecat în pantaloni scurţi ... la oră [...] ... când ne-a văzut dânsa o-nceput să urle la noi ... io [eu] eram primu` ... şi-o spus către mine ... [oftează] ... [cum o zis? ... ăăă ... ] ... ,,Unde mama dracului ţi-s pantalonii? Dute-afară repide [repede]" ... când am auzit am fugit repide [repede] acasă... că n-aveam pantalonii la mine... şi m-am schimbat şi-am venit acasă...am venit la şcoală după ore ... ruşine forte [foarte] mare ... totuşi o amitire plăcută...”[10]; „în fiecare zi e ceva frumos, fiecare zi ... am ba satisfacţii, ba probleme de rezolvat. Nu ştiu dacă există una, cea mai frumoasă amintire, pot să zic că îi o amintire frumoasă. O amintire frumoasă este ... ăăă acea expediţie în care am fost în Maramureş, aia o ţin minte aproape etapă cu etapă, foarte frumos, foarte instructiv a fost. Aaa, o etapă frumoasă a fost aaa imediat după revoluţie, când lucram la şcoala Sânnicoara, eram cea mai tânără atuncea şi colegii m-au propus director... Deci, ... a fost o surpriză frumoasă şi plăcută. O amintire frumoasă este prima zi în care am venit în Apahida ca şi profesor. Sânt multe amintiri frumoase.”[11]

            La întrebarea referitoare la dificultatea de a fi dascăl înainte şi după 1989, cadrele didactice ale şcolii apahidene au răspuns: „înainte de '89 era o educaţie comunistă, aaa strânsă-n nişte reguli dure, n-aveai voie să faci asta, n-aveai voie să faci asta, n-aveam libertate, nici de opinie, nici de acţiune ... ăăă dar, era mai multa siguranţă, nu era atâta bătaie, atâta violenţă. A ... după '89 este mai multă libertate care nu întodeauna este înţeleasă cum trebuie. Aaa... libertatea nu înseamnă că poţi să faci ce vrei, poţi să faci ce vrei după anumite reguli democratice. Da, deci, într-o şcoală poţi să faci ce vrei, ce anume? Ce vrei, că trebuie să intri la oră [râde] vrei să intri la ora că-i musai, trebuie la oră să se desfăşoare cum trebuie activitatea, în nişte limite de respect şi faţă de colegi şi faţă de profesor. În pauze la fel, respectat timpul pauzei, în pauze sunteţi liberi să faceţi ce vreţi: anumite jocuri, nu e voie să fumeze [râde], nu e voie să se fugă de la ore, nu e voie să părăsiţi curtea şcolii şi aşa mai departe. Deci, sunt nişte reguli, dar sunt nişte reguli democratice şi negociate. Sau negociabile. [râde] Deci, acuma este mai greu tocmai din cauza acestor reguli care nu sunt respectate şi nu mai sunt constrângeri ca să se respecte acele reguli, puţine constrângeri.”[12]; „cred cã dupã 1989 a fost cu mult mai greu sã fii dascãl şi aceasta pentru toatã bulversarea asta din societatea românească. În spectrul economic, politic, sfera valorilor care nu ţine cont de omu` pregãtit, de omu` valoros... îmi amintesc de asemenea cã în acea perioadã respectul faţã de dascãli era cu mult mai bine conturat decât e acuma... şi dacã e sã definesc ceea ce e dascãlu` în ziua de astãzi poate cã o sã fiu prea pesimist... o sã spun cã este o parie a societãţii, sã nu spun o cârpă a societãţii care trebuie sã rabde pe principiul cã trebuie sã fie acel creator, modelator de suflete şi acel om care dã acel avânt […] elevului, discipolului. E mult mai greu în zilele de astãzi decât era atunci, poate atunci era mai greu pentru faptul cã faceai o navetã de zeci de kilometri, dar acuma este foarte greu sã lucrezi cu o altã mentalitate a elevului şi mai ales a pãrinţilor.”[13]; „nu mi s-a părut dificilă niciuna, dacă vrei să munceşti şi să obţii rezultate, nu contează regimul politic, în şcoală… oricum politică nu se face...aşa că...”[14]; „după 1989. De ce? Fiindcă totul s-a schimbat, nu mai, s-au schimbat şi copiii, televizoru`, evenimentele care au avut loc au influenţat în mare parte, în mod negativ… de mine nu, eu făceam faţă la clasă.”[15]; „atunci când muncești cu pasiune nu mai iți dai seama de regimul în care-ți desfășori activitatea, mai ales când e vorba de modelarea unor suflete de copil.”[16].

            Plăcut, dar nu surprinzător a fost răspunsul dascălilor din Apahida la întrebarea: v-ar plăcea, v-aţi dori să mai fiţi elev şi azi în şcoala din Apahida? Toţi, fără excepţie, au răspuns afirmativ. Unii apreciază dotările, laboratoarele, încălzirea centrală[17]. Alţii visează la momentul în care copiii lor, bebeluşi în prezent, vor fi absolvenţi ai acestei şcoli: „da... normal, aici o să şi fie până pe clasa a VIII-a... O să fiu aicea [aici] şi eu cu el şi o să-l supraveghez, să vedem cum o să înveţe... Cu atât mai bine, că o să-i fiu şi eu profesor.”[18]. Părintele Trîncă este emoţionat şi azi când îşi aminteşte de momentul absolvirii clasei a VIII-a de către fiica sa mai mare, Sorina Trîncă, şefă de promoţie în anul şcolar 2011-2012: „am avut emoţii mari… mai ales la festivitatea de premiere, mai ales… la discursul ţinut de Sorina… şi sigur, n-am putut sã mã stăpânesc… lacrimile mi-au scãldat obrazul… la un moment dat, lacrimi şi de bucurie şi de întristare pentru faptul cã iatã, parcã doar acum, nu demult, erau mici grãdinari, apoi, în fazele primare ale şcolii, au terminat gimnaziul şi desigur, intrã într-o nouã etapã a vieţii lor, aceea a preadolescenţei…, devin cei mari, responsabili… Eram în timpul Sfintei Liturghii,[…]  cred cã era vorba despre o sãrbãtoare, nu vã pot spune care era, dar atunci am aflat rezultatul foarte bun al Sorinei, m-am bucurat de altfel, nu numai pentru Sorina, dar şi pentru toţi ceilalţi colegi ai ei care au avut rezultate bune. Nu mã aşteptam în primul rând la un astfel de rezultat, mã aşteptam la o notã mare la limba românã şi la matematicã, dar chiar la 10... nu m-am aşteptat, oricum m-am bucurat şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru asta.”. Directorul şcolii argumentează dorinţa de a mai fi elev în şcoala Apahida într-o manieră care te face să crezi că, chiar e posibil: „oricând! Pentru că este şcoala unde locuiesc, unde am prieteni, unde am ... părinţi, nu? Unde stau la cinci minute de şcoală. Deci, întodeauna ... şi unde sunt cadre didactice bune, nu? Asta e ... oricum voi ne apreciaţi pe noi. [râde] Dar sunt cadre didactice bune, chiar dacă se schimbă de la un an la altul, totdeauna am reuşit să aducem profesori buni, da, cu care reuşiţi să învăţaţi. Deci, mi-ar place [plăcea] să fiu din nou, mi-ar place [plăcea] pentru că stăteam la cinci minute de şcoală, eu plecam la şcoală la opt fără cinci, la ora opt eram la şcoală. [râde] La şapte jumătate mă trezeam. [râde] Deci, ăăă ăsta-i un avantaj foarte mare, să stai lângă şcoală, să ai condiţii bune, păi... pe vremea noastră nu erau condiţiile astea, erau sobe cu lemne de foc, ieşea fum, frig, stăteam îmbrăcaţi, pfuai... era groaznic! Pe când, acuma ... stai în maieu în şcoală, că ţie cald. Da, condiţiile sunt nemaipomenite, condiţii bune, prieteni buni, profesori buni, eu zic că şcoala noastră e o şcoală bună, avem şi activităţi educative multe şi bune. Eu zic că oricine poate să înveţe în şcoala noastră pentru că... în fiecare an sânt [sunt] copii care termină cu note bune şi merg la licee, fiecare pe vocaţia lui, pe ce doreşte, la licee din Cluj, termină liceele, merg mai departe la facultate! Da!“ 

Glume, pozne, năzbâtii, amintiri...

 Care adult poate să spună că nu a făcut glume, pozne, năzbâtii în perioada în care a fost elev?      

            Părinţii îşi amintesc: „în excursie, când ne puneau băieţii pastă de dinţi pe clanţa de la uşe[uşă]”[19];  ,,ţin minte nu ştiu la sfârşitul clasei a şaptea parcă ... băieţii, toţi băieţii din clasă o [au] fugit de la ora de biologie [zâmbeşte]….ş i doamna dirigintă, ca să nu le scadă nota la purtare chiar la sfârşit de an şcolar, i-o [i-a] pus să… să tung [tundă] pă [pe] toţi băieţii ăăă chel. Şiii numai bine toţi o [au] arătat ... Şi iară îmi amintesc cu drag, noi pentru fondu` clasei niciodată nu am dus bani… Şi doamna dirigintă, Jucan, era profesoră de matematică… ne sfătuia să ducem de acasă ce putem ... unsore, un ou, să facem senviciuri… doamna dirigintă le pregătea senviciurile şi le vindea în curtea şcolii, un copil. Şi noi aşe [aşa] strângeam bani în fondul clasei să nu ducem bani de acasă. Deci o [au] fost forte [foarte] multe momente frumose petrecute aici, în şcoală...,,[20]; ,,îmi amintesc că la orele de mecanică băieţii ne închideau în dulap, şi erau foarte distractive, că ne jucam, ne jucam, băieţii mai pupau fetele, colegele, şi era fain [frumos], aveam nişte sentimenteee… pe care nu le...,,[21]; ,,eram elevă-n clasa a VIII-a, doamna profesoară de matematică, doamna Iancu Maria ne-a adus un exercițiu complicat și ne-a spus : ,,cine face acest exercițiu bine, poate să se prezinte la examenul de admitere în clasa a IX-a,,. Eu, foarte ambițioasă fiind, n-am mai fost atentă la oră, am rezolvat exercițiul, iar la sfârșitul orei am întrebat-o: „Doamna profesoară aceasta este rezolvarea?”… doamna profesoară m-a felicitat și mi-a spus: „sigur o să te descurci la examenul de admitere”[22]; ,, îmi amintesc cu deosebită plăcere de zilele când făceam practică agricolă în clasele V-VIII... La începutul... primele... la începutul şcolii deci, primele două săptămâni de şcoală se făcea practică agricolă. Această practică... am fost duşi la cules de mere, la cules de sfleclă furajeră... Cu emoţie îmi aduc aminte de ... o întâmplare: fiind la cules de sfeclă furajeră ... era afară o căldură topitoare, iar noi nu [...] nu mai aveam apă... într-un târziu, a venit ăăă... cineva cu căruţa cu bidoanele de apă şi stăteam la dânsul, să ne dea din fiecare câte o cană de apă, nu mai conta că era curată sau nu, nouă ne era foarte sete şi am băut-o cu foarte mare, multă plăcere...,,[23]

Laura Burcă, în prezent, elevă la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga,, din Cluj-Napoca, sora elevului Alex Burcă din clasa a VII-a A, îşi aminteşte: ,, cea mai mare năzbâtie a mea, a fost copiatul la fizică. Aveam la optică... test şi ţin minte că îmi făceam seara fiţiuici şi le pregăteam. Ce mă gândeam eu? Hai să copiez! Bineânţeles e mai uşor să copiezi decât să înveţi. M-am dus frumos şi mi-am scos fiţuica, mi-am pus-o pe picior, dar am uitat că băncile de la fizică erau descoperite în faţă şi se vedea. Domnul profesor m-a văzut, şi cinste lui, m-a lăsat pentru câteva minute să cred că am reuşit să o fac şi pe asta. M-a lăsat să termin testul tot şi la sfârşit ne spune că există în clasă o persoană care a copiat şi că nu e corect ceea ce face. Ne-a ţinut un discurs, dar eu mă gândeam că nu are cum să fiu eu cea prinsă deoarece "am lucrat" mult prea bine. Surpriză! A venit în faţa mea şi mi-a zis că este foarte dezamăgit de mine. Am fost gata...m-am apucat de plâns. În pauză am mers la doamna dirigintă şi i-am povestit cu lacrimi în ochi ceea ce am făcut. Îmi părea incredibil de rău. A fost o situaţie critică având în vedere că eu eram o fată de 9-10. Era inadmisibil să primesc nota unu! Până la urmă era şi reputaţia mea în joc! Oricum, în final am fost iertată şi am mai dat odată testul, iar în loc de unu am luat opt!!!,,

Pentru fratele elevului Andrei Mariţ din clasa a VIII-a B, Mariţ Ilie, în prezent inginer mecanic, cea mai frumoasă amintire este prima zi de şcolar: ,,îmi amintesc primul moment când am mers la şcoală… nu prea ştiam ce îi [este] cu mine acolo, şi ştiu că pe bancă, erau celebrele abecedare cu coperţi tari, din carton. Săracele de ele... nu prea erau ele în cele mai bune condiţii. Se desprindeau şi undeva, până în clasa a treia, am avut aceeaşi construcţie de manuale, cu coperţi din carton tare. Era ceva ăăă... specific vremii şi, chiar după aceea, au început să se schimbe lucrurile şi s-au reeditat cărţi, s-au reeditat cărţi noi  şi am început să avem parte de manuale mai ăăă...., actualizate la timpul în care studiam şi cred că mai perfomante.

Emoţionat până la lacrimi, Ioan Jucan, bunicul elevei Maria Bota din clasa a VI-a A rememorează:  ,,[...] apoi... nu îmi mai amintesc ... aşa ceva [moment în care a inspirat]. Da`, îmi amintesc că am spart un geam [îl bufneşte plânsul] [...] şi fostul director m-o [m-a] trimis să-l repar, să pun sticla înapoi şi am lipsit nu ştiu... de la vreo două ore sau trei ... [plânge].,,

,,- Eram… cu copiii, ataşată… îmi plăce [plăcea] să mă duc, să mă joc, să mă bat cu ei, mai ne băteam, mai merem [mergeam], mai făcem [făceam] năzdrăvănii, mă mai spuneau la profesori … mai mă scoteau afara la colţu` de ruşine, mai vine acasă, mă mai spune la părinţi, mă mai băteu  [băteau]. L-am bătut pă [pe] Oros … îmi aduc aminte … pe o vecină de-aci, ne-am jucat, o [a] fost o amintire frumoasă … când îmi aduc aminte de clasă.,, îşi aminteşte Lucreţia Lăcătuş, bunica elevului Mirel Lingurar din clasa a VII-a A.

Teodora Șute, profesor în învăţământul primar în şcoala din Apahida, fiica fostei profesoare de biologie, Otilia Pascu, a fost intervievată de nepotul ei, Nicuşor Liţi din clasa a VII-a B: ,, Cea mai frumoasă amintire? Hmm, da! O năzbâtie pe care am făcut-o în clasa a VIII-a… Pe vremea acea îmi era diriginte chiar mai, mama mea, și adunam maculatură ... o colegă a adus mai multe reviste, iar băieții erau în fața clasei și aruncau cu reviste spre noi, fetele, care eram în spatele clasei și chiar în momentul în care vroiam să arunc și eu o revistă m-a surprins mama, și bine-nțeles…. am fost pedepsită...,,

,,... Ca elev ,îmi amintesc cu plăcere de excursia la care am participat... eram în clasa a III-a şi excursia a fost organizată la Cheile Turzii. De ce îmi amintesc cu plăcere? Acolo s-a întâmplat ceva... domnu` Morar şi cu fratele său erau mai mari cu doi ani... şi-au pierdut hainele şi a trebuit să aşteptăm să îşi caute hainele... şi a venit ploaia şi nu mai ştiam unde să mergem, nu mai găseam drumul, ne-am rătăcit întreg grupul..,,]îşi aminteşte doamna Livia Felecan, fosta profesoară de educaţie plastică.

Doamna director, Aurora Florian, retrăieşte momente dragi: ,,Să vă spun una? [...] Năzbâtie. Ăăă [... ] eram, aaa eram mai mari, prin gimnaziu... şi noi atunci făceam practică agricolă. Şi ne duceau la strâns de cartofi, la practică agricolă. Şi ... am... eram aşa, un grup aşa... de copii, am mers până acolo şi am fugit. [râde] Am fugit şi am mers la pădure, era în sss-septembrie, cald, frumos, am mers la pădure şi ne-am jucat. [râde] Pe urmă am venit şi noi acasă [râde] când s-a terminat practica agricolă [râde] şi bine-nţeles că au aflat părinţii şi nu ne-a fost [râde] bine, dar în ziua respectivă ne-am distrat. No, după aceea am realizat că nu am făcut bine... pentru că, ... no... şi la pădure este periculos ... eram nişte copii de 12-13 ani, ce ştiu câţi ani aveam şi nu neapărat ştiu eu... periculos din cauza animalelor, mai degrabă, sunt mistreţi , e la Stinat, aicea am fost. Am luat-o pe... prin Hatiş şi-am mers la Stinat. Şi ne-am distrat, ne-am jucat... ce ştiu? Mai mult plimbare, că doar până acolo şi-napoi, cred că, ne-au durut picioarele de numa`, eram frânţi... [râde],,

Domnul profesor de educaţie fizică şi sport, Florin-Dan Pojar-Pascu,  oftează: ,, ... Amintiri ... [...] ... O amintire plăcută ... adică ... şi plăcută şi neplăcută ... Doamna dirigintă de matematică, Jucan Irina ...am avut educaţie fizică înainte de matematică şi am plecat în pantaloni scurţi ... la oră [...] ... când ne-a văzut dânsa ...o-nceput [a-nceput] să urle la noi ... io  [eu] eram primu` ... şi-o [a] spus către mine ... [oftează] ... [Cum o [a] zis? ... ăăă ... ] ... ,, Unde mama dracului ţi-s pantalonii, dute-afara repide [repede]" ... când am auzit, am fugit repide [repede] acasă... că n-aveam pantalonii la mine... şi m-am schimbat şi-am venit acasă...am venit la şcoală după ore ... ruşine forte [foarte] mare ... totuşi, o amitire plăcută .... când mi-amintesc îmi ... [...],,

,,În amintire mi-a rămas... mi-au rămas imprimate câteva momente pe care nu mi le-am explicat atunci, dar mi le-am explicat după ani şi ani, şi-am meditat mult la ceea ce am să vă povestesc. Cred că era o perioadă în care ... în medicină se făceau mari cercetări şi, veneau foarte des de la Cluj asistenţi medicali însoţiţi, cred că de doctori, ca să ne facă analize medicale. Şi toţi elevii şcolii erau supuşi testului respectiv. Adesea analize de sânge şi alte, alte analize nu ştiu ... ăăă, să fi fost cineva bolnav la noi în şcoală şi aceasta era motivaţia. Cred că lupta pentru noi descoperiri în medicină, aşa am constatat eu peste ani, atunci m-am supus şi toţi copiii s-au supus că aşa trebuia, asta se întâmpla sâmbătă de obicei... Şi când apăreau pe coridorul şcolii şi vedeau copiii, iar halate albe, iar eprubetele, iar acele pentru recoltări de sânge. O echipă într-o clasă, altă echipă de asistenţi în altă clasă, ni se ridica păru` pe noi... Şi se întampla să spunem: „eu nu vreu să-mi luaţi sânge că nu mă lasă mama”. Bine-nţeles că era o minciună... din frica de a dona, dar nu se prea ţinea cont de asta. Deci, asta e o amintire parcă dureroasă... aşa, pe care o păstrez. Nu se dădeau explicaţii pentru asta, pentru asta nici părinţii acasă nu ne spuneau, nu cred că n-ar fi întrebat niciodată... totuşi de ce se fac atâtea analize, plus vaccinuri pentru hepatită de câteva ori, cu ace multe cu... tot felul de vaccinuri probabil ale copilăriei... ,, îşi aminteşte doamna profesoară de limba şi literatura română, Ileana Moldovan.

            „Două lucruri o să spun. O amintire care, foarte multă vreme, mă întâlnesc cu fosta mea colegă şi de fiecare dată, nu uită să mi-o spună! Eram elev în clasa a VI-a. Eram la ora de zoologie. Aveam o profesoară foarte bună, doamna Mia …care pe urmă m-a ajutat şi cu alte chestii. Ce să spun… profesoara mea de fizică din şcoala elementară, aşa se numea: şcoala elementară! Mi-o [mi-a] fost în facultate, profesoară ! Deci, să vezi cum vine viaţa! Şi …deci, am avut cazuri de-astea cu profesorii. Eu i-am fost director la fosta învăţătoare, profesoara mea mi-o [mi-a] fost profesoară şi în facultate şi aşa. Şi acuma despre ce era vorba? Această  doamnă  organiza, avea un stil deosebit de a preda şi de a face pe urmă verificarea învăţării acasă. Făcea şi ea aşa, nişte concursuri aşa de simple... Câteodată şi eu folosesc metoda, că-i bună şi antrenantă, numa` că trebe [trebuie] timp, şi trebe` să participe elevii. Era la biologie vorba de maimuţe, la zoologie. Şi cea mai bună colegă de clasă, care era premiantaaa… ea este economist, e pensionară acuma, o [a] lucrat laaa … S-a căsătorit, locuia în Târnăveni, şi soţu` ei era acolooo… director la fabrica de sticlă, o [a] lucrat acolo la sticlă, păi ce să spun, colegii mei toţi au ajuns sus, toţi au ajuns sus! Cu pregătire şi cu funcţii foarte mari, dar mai puţin trei, patru care o [au] rămas p-aicia [pe aici]. Şi această fată, care tindea mereu să ia note mari, acuma nu putea să ia zece, da` era mai mult ca nouă. Şi profesoara, avea obiceiul să ne pună pe noi să mai punem câte o întrebare. Şi mi-a zis ,, Ia , zi tu! “, şi am zis ,, Aş vrea să ne spună colega noastră de câte feluri sânt [sunt] maimuţele?” Toţi colegii o [au] zis: ,, nooo, ce întrebare i-ai pus!? [sarcastic] şi ea imediat o [a] sărit ,,şânt [sunt] maimuţe agăţătoare şi maimuţe târâtoare “.Toţi o [au] zis ,,Gaaata! Zece! “. Profesoara a stat şi zice ,, no, cum îi [este]?” Zic ,, Nu, maimuţele sunt maimuţe cu coadă, şi fără coadă”. Când ea o auzit o izbucnit în plâns, normal că nu era zece, era nouă, şi un zece am primit eu că i-am pus întrebare pe care n-o ştia !!! Şi am luat un zece în locul ei…Asta o fost o întâmplare ca elev. Ca profesor am o întâmplare tare drăguţă! În `84, `85 când am fost la Apahida ca detaşat, am fost director adjunct. Şi ca director adjunct aveam foarte multe probleme administrative. Aveam oră liberă şi mergeam pe coridor …şi aveam ceva de discutat cu femeia de serviciu. Treceam pe lângă clasa doamnei învăţătoare, Truţă Ana …şi ea o [a] fost învăţătoare aci [aici].  Dumneaiei era învăţătoare la clasa unde era fiica mea cea mare.  Era în clasa antâia [întâi] fiică-mea. Şi ea, când m-o văzut că deschid uşa o zis : ,,Tovarăşu` director‘, că se vorbea cu tovarăşu`, ,, haideţi înăuntru”! Am mers înăuntru, ,,Ce s-o [s-a] întâmplat?” Păi… ce să fac cu copiii ăştia că nu vor să înveţe table înmulţirii?” ,,Dă-le 2, doamna învăţătoare! Care-i problema?” Păi… bineînţeles că ea o [a] luat carnetele la cei care nu o [au] ştiut şi le-o [le-a] trecut 2. Când am ajuns acasă, la mine în casă era înmormântare… Fiica mea plângea… că din cauza mea o [a] luat 2. Toată viaţa… şi acuma, în catalog nu i-o [i-a] pus nota, le-o [le-a] pus numa-n carnete, i-o [i-a] înfricat, dar în aialaltă oră se ştia tabla înmulţiri, ştii cum? Deci, elevii învăţău, era altfel, altfel era... De atunci, fiică mea, mereu îmi aminteşte că… din cauza ta luai un doi. Bine… că râde şi râdem dar, trebuie să ştii tabla înmulţirii, normal că trebuie să ştii tabla înmulţirii! Asta o fost o chestiune, biiine….sunt multe amintiri care, nu ş-au [îşi au] rostul a spuse, tot întâmplări de-astea, cu elevii. Da, astea m-o [m-au] marcat aşa… şi mereu îmi amintesc de ele, o fost interesante!” ne povesteşte cu multă emoţie domnul profesor, Dumitru Morar.

Activităţi extraşcolare

            Sarea şi piperul activităţilor desfăşurate de elevi sunt cu siguranţă activităţile extraşcolare. Mai puţine în trecut, tot mai multe în prezent, dar la fel de apreciate de elevi. Foşti elevi ai şcolii din Apahida îşi amintesc cu drag de astfel de activităţi. Codruţa-Alina Cozma rememorează: „Daaa, o mulţime de tabere şi excursii se organizau. Mai ales excursii cu învăţătoarea de educaţie fizică şi cu profesorul de muzică. Am fost chiar la Gioagiu Băi, la Bucureşti, am fost prin Maramureş, am fost în Bulgaria... În fiecare an se făcea o excursie undeva ... a fost minunat. Am fost în vizită la anumite fabrici, de exemplu, am fost la fabrica „Sanex” cu clasa şi cu profesoara. Am fost odată în vizită la „Napolact” când se făcea îngheţată, şiii... ne-am simţit bine cu toţii, ne-am distrat.”

            Titus Aştilean, tatăl elevei Florina Aştilean din clasa a VII-a A îşi aminteşte: „luam parte la acţiuni de cules plante medicinale în aer liber, fructe şi chiar şi în agricultură, porumb şi sfeclă de zahăr. În vacanţele de vară erau cele mai interesante lunile de august, când copiii de vârsta mea mă rugau să-i las … pe proprietatea casei părinţilor mei pentru a putea aduna frunze de dud pentru viermii de mătase ce se aflau la şcoală, iar, eu îi lăsam să adune frunze cu condiţia să mă lase să le ofer eu personal spre savurare viermilor. Viermii erau deosebiţi de gingaşi şi la început erau mici, după care creşteau foarte mari la maturitate. Spre sfârşit făceau câte o gogoaşă şi se închideau înăuntru.”

            Mama elevei Corina Vereşezan din clasa a VII-a B, Nicoleta Vereşezan povesteşte: ,,la strâns de plante medicinale pă[pe] câmp. Păi… în şcolă [şcoală] se făceau multe activităţi şcolare, dintre care io [eu] am participat la corul şcolii…”

 „... Eram la vocea a doua la cor, eram în ansamblul de dansuri populare [...] ce mai aveam? ... aveam şi cercuri de ... făceam covoraşe aşa... lucru manual, aveam practică din clasa a V-a până în a VIII-a, aveam două săptămâni toamna şi două primăvara. Toamna mergeam la cules de mere, la despănuşat de porumb, la sortat de cartofi, cântam ... era o veselie ... foarte frumos. La despănuşatul de porumb ... aveam o profesoară de geografie care ne învăţa cântece în engleză şi în germană [...]. La cor, am participat şi la festivalul ,,Cântarea României”, la prima ediţie, dansuri populare la fel. Aveam spectacole ... făceam de 8 Martie de [...] când se termina şcoala, când începea şcoala. Era foarte frumos. - Într-o zi, la practică, am mers la plivit de mazăre şi doamna dirigintă inventa poveşti, povestiri ştiinţifico-fantastice despre un cub ... şi toţi copiii stăteam cu mare drag şi ascultam. Primăvara mergeam la curăţat de păşuni, după ce terminam, mergeam la pădurea Gădălinului şi adunam ghiocei şi lalele negre şi făceam foc ca să prăjim slănină şi mâncam ... deci astea au fost cele mai plăcute amintiri. Şi azi, când mă reîntâlnesc cu colegii de şcoală, ne aducem cu drag aminte de anii petrecuţi în şcoală!...” îşi deapănă amintirile Diana Murgoi, mama elevului Vlad Murgoi din clasa a VII-a B.

            Delia Predescu, mama elevei Ioana Predescu din clasa a VII-a A ne spune: „activităţile extraşcolare care îmi plăceau erau atunci când aveam ore de agricultură , mergeam la plantat de copaci, aveam lotul şcolii unde cultivam legume, mergeam la cules de fructe şi legume pe câmp şi în livadă ... Am fost [râsete] în popasul Tihuţa, Baia Borşa Maramureş, casa lui George Coşbuc, Octavian Goga, şi multe altele...”

Georgeta Silard, în prezent contabilă în Apahida: „eu am fost dansatoare în echipa de dansuri a școlii, am fost solistă în cor. Toate aceste activități erau planificate după orele de curs. Activitățile extrașcolare constau în participarea la recoltarea porumbului de la C.A.P., plante medicinale, creșterea viermilor de mătase.”

O intervievată care nu a vrut să-şi dezvăluie identitatea are o amintire mai deosebită: „îmi aduc aminte cu plăcere de ziua în care, pionier fiind, am participat la ziua în care domnul academician  Ștefan Pascu, a fost primit în sala… în sala Căminului Cultural și declarat ca fiu de onoare al comunei Apahida. În cadrul acestei sărbători elevii școlii am stat aliniați pe șoseaua de la Primărie spre Căminul Cutural, unde l-am așteptat cu flori și l-am întâmpinat cu un program artistic.”[24]

            Cei mai tineri dintre foştii elevi ai şcolii au amintiri deosebite: „Activităţi extraşcolare au fost câteva. Cercuri care le făceam în afară cu ăăă... doamna directoare adjunctă, doamna Feşnic, care ne era profesoara de engleză. Iarăşi, cu doamna diriginită, cu dânsa am participat la foarte multe activităţi cum ar fi „Şcoala lui Andrei” care a fost  o activitate pe cinste... la care am câştigat o tabără la Cheia, judeţul Prahova.

            Păii...Erau concursuri, olimpiade. Aveam „Cangurul”, „Winners”, olimpiade de matematică, română, engleză, istorie. Da, am participat. La matematică niciodată nu reuşeam nici unul să trecem de faza de pe şcoală. Cele mai mari note erau de trei, sau patru [râde]. Şi la română am participat la un moment dat, [...] la istorie, iar la educaţie civică a fost cea mai frumoasă olimpiadă. Păi… cel mai semnificativ, care merită menţionat, a fost rezultatul de la educaţie civică. Concursul se numea „Drepturile Omului” la care am câstigat premul I pe judeţeană împreună cu Andreea Negrea şi Hălăştoan Bogdan unde... am ajuns pe faza naţională, iar acolo am câştigat menţiunea I. Păi... excursii şcolare am avut peste tot. Au fost la Felix, la Oradea, [...] la salină la Turda, la Grădina Botanică şi Zoologică, la Baia Mare. Am avut nişte excursii foarte frumoase. Bineînţeles, că nu era excursie în care să nu fie doamna dirigintă [râde] şi mai aveam şi alţi profesori. Pe doamna profesoară Pop, de chimie, domnii profesori de educaţie fizică, domnul Pojar, domnul... [...] Vilonu [râde] şi domnul profesor de fizică, Morar.”[25]

            Daciana Bota, mama elevei Maria Bota din clasa a VI-a A rememorează:  “de exemplu, una din activităţi era să strângem fonduri pentru o anumită, nu ştiu, să strângem nişte bani pentru a folosi banii în anumite scopuri, după aceea... Şi împreună cu diriginta noastră duceam fiecare de acasă pâine, unt, salam, ouă fierte, caş şi făceam senvişuri... Şi le vindeam după aceea elevilor din şcoală. Dar, sendvişurile alea erau atât de frumos ornate de către dirigintă cu flori, cu omuleţi, cu ăăă... erau adevărate opere de artă. Îţi venea să te uiţi la ele, nu să le mai mănânci. După aceea, sau altă dată, tot aşa, am dus de acasă lapte, ouă şi zahăr şi am făcut îngheţată şi am vândut-o în şcoală, da... Activităţile extraşcolare în primele două săptămâni de la începutul şcolii... eram duşi la munci agricole care se puteau prelungi aproape o lună, cules de mere... care ne plăcea grozav de mult, la sfeclă de zahăr, la cules de porumb. Şi ne plăcea foarte tare că în pauzele dintre, când luam masa, diriginta noastră ne făcea meniuri sau ne povestea poveşti S.F. Ne zicea, astăzi era despre un omuleţ care a ajuns pe Marte, care şi-o făcut singur nu ştiu ce, sau aşa, şi în fiecare, şi aveam altă poveste, sau ce mai făceam. Duminica ne ducea în oraş, la Muzeul de Istorie, la Muzeul de Etnografie. Aveam anumite obiective primăvara, mai ales, mergeam în oraş să vizităm muzee.”

            Liliana Rad, secretara – şef a şcolii, mama elevei Mădălina Rad din clasa a VIII-a A:  “... îmi amintesc cu plăcere de activităţile şcolare care se desfăşurau în perioada noastră, ăăă... eram, făceam parte din formaţia de mandoline condusă de domnul profesor de muzică, Mureşan Ionel. Da. Se organizau tot felul de excursii. De exemplu la Cheile Turzii, excursie la ăăă Răchiţele... Am fost plecaţi împreună cu domnul învăţător la... în clasa a IV-a la ...Cheile Turzii. În clasa a VI-a, într-o tabară în Bihor unde am vizitat şi peştera urşilor.”

            Fosta profesoară de educaţie plastică, Livia Felecan îşi aminteşte: „… eram şi organizator dar şi participant la activităţi organizate de alţi profesori sau învăţători, tabere, excursie la mare în fiecare an, timp de 30 de ani… pe urmă excursie la Oradea la Baile Felix, în Maramureş, la mănăstiri, la Tăşnad, în Cluj cu copii, la muzee.”

Preotul profesor, Sorin Trîncă: „Dintre activitãţile extraşcolare m-au influenţat cel mai mult excursiile cu care cred cã am rãmas cel mai bine, oarecum bine… plãcut, m-am gândit, nu le-am uitat pur şi simplu… excursiile… La Tarniţa, la Mãrişel,…sigur nu erau atat de dese cum se fac astazi şi cum sã zic? E un câştig aceste activitãţi extraşcolare… excursiile. Dar, ne bucurăm de fiecare datã când mergeam undeva în excursie. Da… era perioada regimului totalitarist comunist în care desigur […] în perioada de început de an şcolar, toamna, erau acele munci agricole în care eram, nu invitaţi, în care toatã şcoala mergea şi fãceam timp de o lunã …şi fãceam acele munci agricole bine cunoscute.  La cules de porumb, la cules de sfeclã de zahar şi altele. Da …acele plante medicinale apãrute la începutul primãverii care într-adevãr m-au marcat. Au marcat aşa, cu bucurie, începutu` de primãvarã, renaşterea naturalã era culesu` de dediţei… de plante medicinale.”

Moldovan Ileana, doamna profesoară de limba şi literatura română, îşi aminteşte că  „excursii şcolare nu se organizau. Activităţile culturale constau în vizionare de spectacole, de teatru, de operă, de operetă la Cluj... copiii erau duşi încă de la grădiniţă la astfel de spectacole, la Teatrul Naţional din Cluj... cu camionul CAP-ului. În camion erau puse băncuţe, nişte...deci, nişte bănci ... nu bănci de şcoală aşa ca să poată să ocupe loc, în cabină stătea şoferul şi unu-doi însoţitori, cadre didactice. Spectacolele erau duminică dimineaţa, deci, la matineu mergeam, durau câteva ore aşa că ne întorceam duminică, în jurul orei două-trei acasă. Şi asta era aproape în fiecare săptămână.”

Domnul profesor de educaţie fizică, Florin-Dan Pojar-Pascu îşi aminteşte: „în primul rând activităţile sportive, care ... la care eram şi eu participant ... [oftează] ... excursiile ... care erau oraganizate de profesorul Felcan, profesorul de sport, ... un om care era tot timpu' pă [pe] drumuri cu copii, excursii, concursuri tot timpu' le organiza ... Concursurile sportive, ca de obicei, erau numărul unu în şcoală, concursurile la care participau elevii mai multor şcoli, concurs de pompieri ... care acuma nu mai sunt ... rezultatele erau bune...la învăţătură, nu pre' [prea] ştiu că nu eram printre primii la învăţat ... în schimb, la sport erau bune că eram şi io [eu] printre ei... Excursiile le organizau ... la fel domnu' Felecan, soţia, domnu' Morar, doamna profesoră de romană, Oltean Doina... Oradea, Băile Felix, Băile Herculane, la mare, la Constanţa ... [...] cam atât îmi amintesc...”

„Pe vremea când eram elevă ... era regimul comunist, atunci eram pionieri, eram ... încadraţi, ca să zic aşa, într-un detaşament de pionieri care se numea detaşamentul clasei şi care la rândul lui, făcea parte dintr-o unitate de pionieri, la nivelul şcolii. Toate detaşamentele formau o unitate. Ăăă ... şi ... făceam activităţi educative ... relative la vârsta noastră. Adică concursuri şcolare pe diferite teme: literatură, matematică, făceam şi dans. Se numeau întâlniri tovărăşeşti, dar era muzică şi dans. Şi aduceam senvişuri de acasă ... ăăă făceam şi activităţi de antreprenoriat, în sensul că [râde] aveam pe doamna dirigintă, Cereghi care ... ne ăăă ... cumpăra pâine, unt şi salam, le aducea la şcoală, noi făceam senvişuri şi le vindeam şi ne-am făcut bani de excursie. Nu toată excursia, dar o parte din excursie a fost plătită din acei bani. Iar la întruniri tovărăşeşti puneam taxă ... şi făceam tombole, şi făceam bani, deci toate ... toate lucrurile astea erau pentru excursii. Aaa, erau aaa expediţii, expediţii pionereşti pe vremea aceea. Expediţia pionerească era foarte interesantă ... ăăă era o excursie cu trenul, dar era o excursie de cercetare şi de mers pe jos şi cu trenul şi cu autobuzul. Deci, nu era un traseu fixat, da` ne urcam în autocar şi ajungeam acolo, autocarul era la dispoziţia noastră. Nu, cu rucsacul în spate, cu corturi, ne-am dus în Maramureş să cercetăm zona,  din punct de vedere folcloric, din punct de vedere turistic ... şi ăăă, am fost, ne-am dus cu trenul din Apahida până-n Vişeu, în Vişeu am coborât, am dormit la un internat, din Vişeu am mers cu autobuzul până la Borşa Maramureş, dacă aţi fost prin zonă, aţi fost? Da, deci, pe vremea mea se organizau foarte multe tabere. Deci, erau ăăă, şi în judeţul Cluj erau o grămadă de tabere, tabără la Trănisi, tabără la Leghia, tabără la Beliş, tabără laaa Blăjoaia. Deci, astea erau numai în judeţul Cluj, fiecare judeţ avea câte, o grămadă de de locuri pentru tabere. Şi erau ... educative, foarte frumoase tabere. Şi eu am fost în tabere când am fost elevă.”[26]

            Cele mai „vii” amintiri legate de activităţile extraşcolare le are domnul profesor de fizică, Dumitru Morar: „acuma, dacă le-aş împărţi, în perioada de elev, în care erau un fel de activităţi, în primu` rând, eu am prins şi colectivizarea… şi deja intrasem şi în astfel de activităţi politice, şi activităţile de mai târziu, de când am devenit cadru didactic, se împart în două, să le iau pe primele. Când eram elev, erau nişte activităţi deosebite pentru elevi, atunci curentul  electric abie [abia] s-o [s-a] introdus în Apahida …şi se făceau foarte multe activităţi duminicale… la care noi eram chemaţi, participam destul de mulţi. În activităţile ăstea [astea] ni se prezentau foarte, foarte multe diafilme... cu poveşti, cu tot felu` de întâmplari, audiţii radio, foarte multe piese de teatru audiofonice ascultam la vremea respectivă. Acasă, copiii nu aveau nici radio, nici televizoru`, nu apăruse încă, curent electric…  majoritatea nu aveam. Deci, la şcoală era un loc bun duminica, unde aflam foarte multe, apoi erau nişte activităţi deosebite care încurajau foarte mult învăţătura şi disciplina, frecvenţa la şcoală, care se materializau prin acordarea unor aşa zise distincţii pioniereşti. Acuma nu trebuie să ne fie ruşine de acea perioadă pentru că aşa o [a] fost. Erau distincţiile pentru clasele I-IV şi erau distincţiile pentru clasele mari, dar asta se dădeau pionierilor, şi pentru asta trebuia să adunăm hartie, să adunam maculatură, să cântăm cântece, să învăţăm foarte multe poezii. Se făceau concursuri de poezii. Deci, în afara orelor, ne întâlneam noi aşa copiii pur şi simplu şi a doua, a treia zi, raportăm care este cel care merită să primească  distincţia respectivă. Apoi, o activitate extraordinară o [a] fost când o [a] apărut prima oară în România gândacul de Colorado… n-o să pot uita. Avea fostu` CAP, gheaceu, cum se numea grădina cu cartofi, între Someş, calea ferată, Avicola şi I.A.S., porţiunea aia de teren, şi ne-o [ne-a] dus pe toţi copiii acolo, ne-o [ne-a] dat câte un rând, două în primire să urmărim, ni s-a făcut prezentarea gândacului, ne-a spus cum arată larvele, cum arată ouăle lor, şi ni s-a promis fiecăruia o minge de fotbal cadou, dacă găsim un gândac de Colorado. Din avion, în timpu` ăla, se aruncau tot felul de bileţele, ne arăta cum se prezintă  gândacu`,cu toate cele, fazele lui de dezvoltare, ne arăta distrugerile cele poate face, logic că toţi am rămas supăraţi că n-am găsit niciunu`,dar în anul următor o [a] fost invazie de gândaci de Colorado, probabil că CAP-ul făcea import cu sămânţă de cartofi, şi în sămânţa de cartofi se afla  gândacul de Colorado. Au fost destui câţiva, care… s-au înmulţit şi au invadat deja Apahida. Deci, asta [o] fost o chestie deosebită!

            Pe urmă, ca activităţi, făceam foarte multe piese de teatru, am jucat ca elev foarte multe piese de teatru, eram corist, eram în echipa de dansuri [eu râd], erau nişte lucruri deosebite. Cu dânsu`, cu coru`, cu piesa de teatru am fost în multe sate vecine. Îmi amintesc că am fost la Dezmir, am fost la Sânnicoara, la Cara, la Corpadea, am fost la Juc, şi am prezentat noi elevii program artistic. Azi, dacă îi chemi pe copii să facă aşa ceva se uită la tine, deşi sunt mulţi amatori, iar unii sunt chiar talentaţi, daaa… refuză pur şi simplu ,,să-şi irosească,, timpu` pe aşa ceva! Era cu totul deosebit, era plăcut... Seara, cei mai mari, după ce am fost în clasa a şaptea şi mai târziu… am fost corişti în cadrul corului Căminului Cultural. Căminul Cultural din Apahida, pe vremea aceea avea un cor de peste 150 de persoane. Bătrâni, bătrâni, de la cei mici, până la cei mari. Am fost la concursuri cu coru` ăsta. Îmi amintesc că undeva am câştigat locul 2 pe judeţ… şi drept premiu ni s-a dat tot materialul lemnos cu care încă este acoperită Casa de Cultură. Ăsta o fost câştigu`, plus, s-o dat aparatu` ăla fotografic, mobilierul din cămin şi multe, multe astfel de lucruri, le-o [le-a] dat statu` probabil, o [a] fost ca un premiu că am participat şi am câştigat ceva.” 

Petreceri, baluri, banchete...

            Cei mai vârstnici îşi amintesc că ,,pe vremea mea nu se făceau petreceri de sfârșit de an…”[27]; „nu aveam banchete, distracţii, nu aveam... se termina serbarea şcolară, toată lumea era mulţumită că a mai trecut un an, s-au încheiat medii şi aşteptau  vacanţa cu tot sufletul, care era parcă interminabilă, timpul avea altă dimensiune atunci.”[28]

„banchete, petreceri... nu se organizau... doar era serbarea de sfârşit de an unde să [se] recitau poezii, [aaa] corul cânta cântece, mă rog, corale şi respectiv ,o echipă, două de dansuri care... o clasă prezenta un dans.”[29]; „mai ales la sfârşitul clasei a VIII-a... în restul claselor nu-mi amintesc să se fi organizat ceva ... cred că lumea nu se distra chiar atâta pe vremea aceea.”[30]; „...festivităţi … se făceau la fiecare clasă, făceau câte ceva. Unii făceau piese de teatru, alţii dansuri populare, copiii mai mici dansuri de-a răţuşca… tot felul de activităţi artistice.”[31]      Părinţii îşi amintesc şi ei: „s-o[s-a] făcut banchet, nu cum se fac acuma, se făceau la Casa de Cultură, la Cămin... cum se spunea pe vremea aia[aceea]”[32]; „nu. Clasa a opta, chiar la sfârşit de clasa a opta, dar nu la local ...şi nu ...În sala de clasă, unde... nişte sendvişuri şi cam atât, nu cum se petrece acuma...”[33] „...eram în laboratorul de matematică, ne-am adunat cu toţi colegii, cu diriginta ... am dansat, am povestit [...]. Pe timpul şcolii, ca să ne adunăm bani la fondul şcolii, noi făceam senvişuri şi vindeam ... sau îngheţată. Ne mai făcea diriginta îngheţată iar senvişurile le făceam cu untură ... nu era unt şi şuncă ... cu untură şi ou fiert cu caşcaval şi murătură ...şi cu suc şi ne mai distram şi noi în timpul anului ...ca să adunăm bani la fondul şcolii. Îi anunţam pe copii ca să-şi aducă bani, vedeţi că mâine clasa respectivă face senvişuri ... aşa adunam bani la fondul şcolii să nu dăm bani din buzunarul părinţilor. Făceam în clasă, de exemplu când am terminat clasa a VIII-a, ne-am întâlnit, am făcut senvişuri, prăjitură, suc, şi a adus careva dintre colegi un casetofon, am pus muzică şi am dansat, deci ăsta era sfârşitul de an şcolar ... nu am făcut albume, numai când am terminat clasa a XII-a, nu erau atâtea cheltuieli...”[34]

            Fraţii, surorile elevilor de la şcoala din Apahida rememorează cu nostalgie: ,,Da! Se organizau. De obicei ăăă... era un aşa zis “chef” de sfârşit de an ăăă... în fiecare an plus că pe clasa a patra şi a opta era... în clasa a patra era... aşa, un fel de minibanchet şi în clasa a opta era un banchet, însă mi-amintesc că uneori ăăă, în ceilalţi ani, dirigintele sau învăţătorul, erau sau nu erau de-acord cu organizarea unui aşa zis “chef”[35]; ,, îmi aduc aminte când terminam, că ieşeam aici, la o terasă... mâncam o prăjitură, beam un suc şi asta era tot. Ne luam la revedere de la colegi cu toate că ne vedeam în fiecare zi. Păi... petreceri, în adevăratul sens al cuvântului, nu au fost ci doar banchetul din clasa a VIII. Noi am fost prima generaţie din şcoală care ne-am ţinut banchetul la Bedanis, un restaurant de aici, din apropiere. Până atunci, toată lumea şi-l ţinea la Căminul Cultural. Recunosc că, de fapt, am fost o generaţie cu fiţe şi figuri. Banchetul a fost foarte frumos. Am dansat, am mâncat, ne-am distrat toţi împreună, profesori şi elevi. Păi... ştiu că am ajuns acolo şi ne-am gândit să-i facem o surpriză doamnei diriginte... şi a fost o surpriză foarte reuşită. I-am ţinut un discurs dar, doamna dirigintă s-a apucat de plâns. De tristeţe, că s-a terminat şi de bucurie pentru surpriză... fiindcă nu se aştepta. A venit chiar şi învăţătoarea noastră şi educatoarea pe care nu o văzusem de mult...”[36]

            „Era 1962, la şcoala veche. Sala era fostu` bufet [eu râd uşor]. Acum chiar pe colţu` ăla e chiar magazinu` ăsta, Panemar, cu pâine cuuu… nu ştiu ce e. Sala era de la colţ aşa, lângă atelieru`  ăla de făcut termopane. Şi acolo, am fost două clase terminale A şi B. Eu eram elev în B, noi eram 21, ăialalţi [ceilalţi] erau 22. Atâţia eram într-o clasă… Astăzi trebuie să fie neapărat într-o clasă de la 25 în sus, 30 de elevi. Şi ne-am adunat toţi copiii, s-au pus acolo în sala aia mare, două rânduri de mese. Noi, elevii, stăteam la un rând de mese, părinţii o [au] stat la celălalt rând, cu profesorii. Deci, în 62 era radio. Mergea radio, ăla îl ascultam. Da, ce să auzi când povesteau ăia [aceia] acolo, că ăia [aceia] aveau mâncare şi băutură!? Nouă ne-a dat de mâncare, ne-a pus prăjitură pe masă, şii… Nu erau sucuri! Deci, încă nu se găseau sucuri la anii  respectivi. Mai târziu o [au] apărut sucurile. Ne-o [ne-au] făcut ei ceva limonadă, ceva ne-o [ne-au] făcut ei. Deci, o [a] fost o petrecere formidabilă, n-o [nu o] uit niciodată! Însă ei s-au simţit bine! Îţi dai seama că în mijlocul clasei, undeva, acolo, era un ciubăr maaare, plin cu bere! La care ei beau bere şi noi ne uitam la ei. Da` o [a] fost o petrecere deosebită! Ne-am simţit foarte, foarte, foarte bine! Foarte bine!

            Apoi, mai târziu aş zice, cea mai bună petrecere o [a] fost… Eram diriginte la clasa a VIII-a, în care o [a] terminat şi fiică-mea [fiica mea] ce mică, şi am făcut un banchet extraordinar, la cămin. Am avut foarte multe sponsorizări. Am căutat sponsorizări şi am găsit sponsorizări, de la un sponsor. Copiii s-au simţit extraordinar, a doua zi ne-am întâlnit din nou. Şi am continuat petrecerea cu părinţii. Apoi, a fost o petrecere formidabilă! Un domn a organizat la grădiniţă, era pe vremea când eram director. O [a] fost deosebit! Toată lumea o [a] participat. O [a] fost veselie, dans, era ora 12 noaptea şi încă nu se încheiase. Bine că s-o [s-a] nimerit să fie cândva la sfârşit de săptămână. Deci, a doua zi… nu avea importanţă! Că nu mai era şcoală, nu trebuia să meargă la şcoală. Deci, au fost petreceri, că românu` îi bun la veselie, una două se ştie organiza, repede uită de necazuri şi organizează.”[37]

Prof. Dana-Maria Sonkodi-Cozma

[1] Arhiva Liceului Tehnologic „Ştefan Pascu” Apahida, fond Şcoala Apahida, interviu cu Aurora Florian, 26.10.2012, realizat de elevii Fodor Robert, Oroian Camelia şi Mariţ Andrei.
[2] Idem, interviu cu Ileana Moldovan, 25.10.2012, realizat de elevii Bota Maria, Dîrjan Noemi şi Brumă Monika.
[3] Idem, interviu cu Florin-Dan Pojar-Pascu, 23.10.2012, realizat de elevii Sânteonean Georgiana şi Panţel Bogdana.
[4] Idem, interviu cu Trîncă Sorin, 11.10.2012, realizat de prof. Sonkodi-Cozma Dana şi clasa a VI-a A.
[5] Idem, interviu cu Truţă Ana, 17.10.2012, realizat de elevele Hui Ligia şi Brumă Monika.
[6] Idem, interviu cu Aurora Florian, 26.10.2012, realizat de elevii Fodor Robert, Oroian Camelia şi Mariţ Andrei.
[7] Ibidem.
[8] Idem, interviu cu Ileana Moldovan, 25.10.2012, realizat de elevii Bota Maria, Dîrjan Noemi şi Brumă Monika.
[9] Arhiva Liceului Tehnologic „Ştefan Pascu” Apahida, fond Şcoala Apahida, interviu cu Livia Felecan, 17.10.2012, realizat de elevii Oltean Paul şi Lingurar Mirel.
[10] Idem, interviu cu Florin-Dan Pojar-Pascu, 23.10.2012, realizat de elevii Sânteonean Georgiana şi Panţel Bogdana.
[11] Idem, interviu cu Aurora Florian, 26.10.2012, realizat de elevii Fodor Robert, Oroian Camelia şi Mariţ Andrei.
[12] Ibidem.
[13] Idem, interviu cu Trîncă Sorin, 11.10.2012, realizat de prof. Sonkodi-Cozma Dana şi clasa a VI-a A.
[14] Idem, interviu cu Ileana Moldovan, 25.10.2012, realizat de elevii Bota Maria, Dîrjan Noemi şi Brumă Monika.
[15] Idem, interviu cu Livia Felecan, 17.10.2012, realizat de elevii Oltean Paul şi Lingurar Mirel.
[16] Idem, interviu cu Truţă Ana, 17.10.2012, realizat de elevele Hui Ligia şi Brumă Monika.  
[17] Idem, interviu cu Eugenia Moldovan, 10.10.2012, realizat de eleva Ghirbicean Denisa.
[18] Idem, interviu cu Aurora Florian, 26.10.2012, realizat de elevii Fodor Robert, Oroian Camelia şi Mariţ Andrei.
[19]Idem, fond Şcoala Apahida, interviu cu Nicoleta Vereşezan (Lingurar), 12.10.2012, realizat de eleva Corina Vereşezan.
[20] Idem, interviu cu Ana-Maria Petean, 08.10.2012, realizat de elevele Bianca Petean şi Diana Pop.
[21] Idem, interviu cu Viorica Peter, 11.10.2012, realizat de elevul Robert Fodor.
[22] Idem, interviu cu Anonim, 09.10.2012, realizat de eleva Antonia Jimborean.
[23] Idem, interviu cu Liliana Rad, 11.10.2012, realizat de elevele Mădălina Rad şi Adelina Moldovan.
[24] Idem, interviu cu Anonim, 09.10.2012, realizat de eleva Antonia Jimborean.
[25] Idem, interviu cu Laura Burcă, 12.10.2012, realizat de elevii Alex Burcă şi Denisa Ghirbicean.
[26] Idem, interviu cu Aurora Florian, 26.10.2012, realizat de elevii Robert Fodor, Camelia Oroian, Andrei Mariţ.
[27] Idem, interviu cu Georgeta Silaş, 10.10.2012, realizat de eleva Antonia Jimborean.
[28] Idem, interviu cu Ileana Moldovan, 25.10.2012, realizat de elevele Maria Bota, Noemi Dîrjan, Monika Brumă.
[29] Idem, interviu cu Ioan Jurcan, 10.10.2012, realizat de eleva Maria Bota.
[30] Idem, interviu cu Codruţa-Alina Cozma, 08.10.2012, realizat de elevele Diana Pop, Bianca Petean.  
[31] Idem, interviu cu Aurelia-Adriana Chindriş, 13.10.2012, realizat de eleva Maria Chindriş.
[32] Idem, interviu cu Nicoleta Vereşezan, 12.10.2012, realizat de eleva Corina Vereşezan.
[33] Idem, interviu cu Daciana Bota, 13.10.2012, realizat de eleva Maria Bota.
[34] Idem, interviu cu Diana Murgoi, 09.10.2012, realizat de elevii Vlad Murgoi şi Cristina Pop-Vişan.  
[35] Idem, interviu cu Ilie Mariţ, 8.10.2012, realizat de elevul Andrei Mariţ.
[36] Idem, interviu cu Laura Burcă, 12.10.2012, realizat de elevii Alex Burcă şi Denisa Ghirbicean.
[37] Idem, interviu cu Dumitru Morar, realizat de elevul Robert Fodor.